Scurt Istoric

Istoricul comunei

Comuna Vălişoara, cu satele aparţinătoare sunt aşezări româneşti de deal care au făcut parte, din punct de vedere geografic din Țara Zarandului.

Prima dintre localitățile componente menționată într-un document din anul 1439 este Stoieneasa, urmată în anul 1484 de satul Dealu Mare și Săliștioara în anul 1499. Ultima dintre localitățile comunei amintit în documente este chiar centrul său administrativ, Vălișoara care este menționată într-un document din anul 1506. Localitățile Vălișoara, Dealu Mare și Săliștioara își trag numele de la apelativul plaiurilor, toponime confirmate prin slova scrisă.

În secolul al XV-lea câteva din satele comunei Vălișoara au făcut parte din cunoscutul domeniu al cetății Hunedoara, stăpânit de Iancu de Hunedoara și apoi de către urmașii săi. Două localități, Vălișoara și Stoieneasa făceau parte la 1512-1517 din pertinențele interioare ale domeniului cetății, purtând denumirea de ,,pertinențele Căian”. În anul 1525, Vălișoara face parte din domeniul cetății Șiria în care erau înscrise alte 120 de localități, târguri și sate. În cadrul domeniului se disting câteva subunități mai mici, Vălișoara aparținând de Baia de Criș, alături de alte patru sate.

Satele Vălişoara, Stoieneasa precum şi Dealu Mare s-au aflat în proximitatea unor evenimente de frământări sociale, precum revolta din 1784 sub conducerea lui Horea, revoluţia lui Avram Iancu din 1848-1849 – moment în care bisericile din satele Vălişoara şi Dealu Mare au fost arse de honvezi în timpul retragerii spre Oradea.

În procesul de realizare a reformei agrare rolul decisiv l-a avut statul austriac, prin adoptarea patentelor din anii 1853-1854. Din punct de vedere administrativ, la 1854 satele comunei Vălișoara aparțineau de Prefectura Orăștiei, făcând parte din pretura Mureș – Șoimuș.

Declanșarea primului război mondial a dereglat viața cotidiană a satului. Prin mobilizarea învățătorilor din comună și a unui număr mare de bărbați aflați în floarea vârstei, a provocat încetarea activității școlii, iar lucrările agricole și gospodărești au stagnat și ele.

În toamna anului 1918 a izbucnit revoluția în Transilvania. Vechile autorități maghiare au fost înlăturate. În localitățile comunei Vălișoara s-au format consilii și gărzi naționale române. În fruntea Consiliilor Naționale Locale din Vălișoara a fost ales ca președinte George Râmbaș, la Dealu Mare și Gruielaciu, Avram Glava, la Săliștioara Vasiu Nicolae l Antone iar la Stoieneasa Gros Loghin l Augustin.

La nivelul localității Vălișoara colectivizarea a însemnat un eșec lamentabil pentru regimul comunist.